Eşti alinarea sufletlui meu, în zi şi-n noapte,
Sunt dor fierbinte cu cireşe coapte,
Sunt leagăn , fântână cu apă cristalină,
Inima mea de dorul tău mi-e plină.
Sunt poate-un gând venit de nicăieri,
Tot ce a fost frumos, a fost doar ieri..
Astăzi mă simt uitată şi stingheră,
Voi fi prin mintea ta o clipă pasageră.
Ne poartă mâine paşii-n alte vieţi,
Pe mine nu mai vrei să mă răsfeţi..
Când ne iubeam în dimineţi fierbinţi,
Când eu te mai scoteam din minţi.
Rămân în urmă părerile de rău,
Tu nu ai vrut să fii numai al meu.
Ai căutat iubirea la altă femeie,
Simt cum mă pierd....niciodată nu m-am gândit că acest gând va râmâne suspendat în aer. Era un gând de iubire, fericire, noroc, înţelegere, acum cred că nu mai există.
Omul este fericit acum, lângă acea femeie ce mi-a dato la telefon, insistând să-i vorbesc frumos...care femeie oare ar fi putut face acest gest, după cele întâmplate?
„Ce oroare, de ce trebuia să mi se întâmple mie aşa ceva”? Am fost toropită de un somn fără vise...se spulberase totul. O senzaţie de căldură îmi mângâie obrajii la trezire. Era soarele arzător ce a pătruns prin fereastra deschisă, m-am ridicat să-mi fac o cafea, care să mă scoată din starea aceasta de înmormânare.
”Soarelui puţin îi păsa de starea mea, cu atât mai puţin celui pe care eu l-am crezut cel mai fidel prieten şi cel mai bun soţ. Era absurd să mi se întâmple, tocmai mie... ceea ce am prevazut cu mult timp înainte...hai, calmează-te mi-am zis, nu are rost să te îmbolnăveşti!
Toate imaginile s-au perindat în mintea mea, una mai plăcută, alta neplăcută, lăsând în sufletul meu semnul unei iubiri nefericite.
Încet , încet, am început să uit şi mă iau cu scrisul, cu muzica...va rămâne un gând răzleţ suspendat în aer.
În urmă voi lăsa păarerile de rău.
Ai fost pentru mine lumina ochilor mei,
Astăzi nu mai văd în ei scântei.
Stau şi privesc pozele ce le-am făcut.
Peste toate se va aşterne, dorul ce l-am avut..
Într-un colţ al casei am un trandafir,
Ce-a lasat în urmă, durerosul spin.
Mă umplu cu amintiri de-naltă visare,
Ai pus lacăt tăcerii, ca peste grânare.
Cadenţa vieţii s-a rupt voluptăţii,
Frumoasă tristeţe a maturităţii.
Am primit un inel mare cât inima lui
Ma simţea aproape, aşa de-aproape
Ca şi lacrima dorului...
Pacat că azi este aşa departe...
S-a zbătut, cum se zbate peştele pe uscat..
Dar văzând că o să-i treacă dorul..
Într-o zi de lângă mine a plecat...
Precum o rândunică, ce toamna îşi i-a zborul.
Închise ochii dar şoptea mereu
Că viaţa lui e toat-o rană din trecut,
Ca a trăit pe lume foarte greu,
Şi ce târziu, noi doi ne-am cunoscut.
Cunosc un bun prieten care, deşi se văieta de această durere groaznică, nu înceta niciodată lucrul ce-l avea de făcut. Soluţia cu sare concentrată, o să-i facă mult bine. Baia făcută în fiecare seară, timp de 30 minute, la laba piciorului, o să-l facă să nu mai simtă această durere insuportabilă. Mai adăugaţi lichid fierbinte, dacă acesta se răceşte...apoi înveliţi piciorul într-un prosop flauşat. După două săptămâni va fi vindecat.
O altă reţetă este aceasta: luaţi 2 pumni de coji de nucă, le ferbeţi în 2 l de apă, până scade la jumătate. Strecuraţi fiertura, şi-o pune-ţi într-un lighean, apoi băgaţi laba piciorului şi repetaţi procedeul de 2-3 ori cu această apă reîncălzită. După o săptămână n-o să vă mai doară nimic.
Altă reţetă: luaţi hrean şi-l radeţi, apoi îl pune-ţi într-un săculeţ din pânză, după care il pune-ţi pe locul dureros, învelit intr-o şosetă groasă. Este valabil ori de câte ori vă doare, dar după 15 seri , o să vă fie bine.
Toate experimentele făcute în domeniul stresului au descoperit un remediu neaşteptat:cântecul şi dansul.
Să fredonezi o melodie care se difuzează la radio sau să cânţi tu o melodie , pur şi simplu, face mult bine creerului. La cea mai mică durere nu vă aşezaţi iute în pat, ci dansaţi...aşa reuşiţi să înlăturaţi oboseala şi boala ce vine ca o scorpie rea, în suflertul omului bun. Omul cel rău nu se teme de ea, o tratează cu mare indiferenţă. Fenomenul cu fredonarea cântecelor, indiferent de genul lor, este o magie către corpul uman.
Vreau să vă spun , că eu nu am trăit în puf , dar muzică am ascultat...şi am şi fredonat, ori de câte ori am putut. Acest fenomen nu este întâmplător....undele sonore pun în mişcare toţi centrii nervoşi din creer şi aşa se înlătură stresul.
Dansul este , şi el o relaxare totală, deoarece cercetătorii au afirmat că e suficient să atingem măcar odată pe zi pământul de sub picioarele noastre , cu tălpile goale, bătându-l cât putem de tare. Această vibraţie ne va bine dispune şi ne va uni cu puterile sale miraculoase. Dar dacă noi vom şi cânta în timpul dansului e mult mai bine...., imunitatea va deveni mult mai puternică. Întreg corpul ajunge în perfectă armonie cu natura toată...fără să mai simţim acea izolare de restul lumii. S-a confirmat ştiinţific, că toate cântecele, au un rol binefăcător, mai ales cele religioase. Chiar şi cântecele de jale(de despărţire, înmormântare, doinele) au o conotaţie aparte, astfel individul reuşind să uşureze starea sufletească pe care o are. Cânecul ne mobilizează, ne dă putere să supraveţuim cât mai mult, uitând de grijile de peste zi. Uneori unii oameni se închid în ei din cauza lipsei calităţilor vocale sau a auzului muzical, dar nu este bine....putem cânta şi cu voce slabă, ne ajută să ne curăţăm plămânii şi bronhiile, să scăpăm de răceală şi alte multe boli.
Sfatul meu este să vă trataţi cât mai natural...nu aveţi ce regreta....vă spune MĂRIUCA, o fetiţă crescută la ţară. Multă lume mi-a remarcat vocea, ascultându-mă în fiecare zi cântând ...dar nu am reuşit să ajung o cântăreaţă renumită , ca cele din vârf. Ma declar mulţumită, că am fost apreciată de cine m-a auzit cântând până acum. Dacă lângă cântecele mele preferate mai scriu şi câte o poezie, atunci pot să spun cu sufletul pe inimă că nu am trăit degeaba pe acest pământ.
M-am încurcat în zile, m-am rătăcit în ani,
Am vrut să fug de ce-i urât, de-acei duşmani,
Care au vrut să tulbure fericirea nostră,
Punând amar şi chin la uşă şi fereastră.
Astăzi îmbătrânesc în lume şi-ntineresc prin tine,
Chemare în ceea ce-i frumos şi bine.
Oriunde mi-ar fi mintea, inima mi-e creştină,
Ca o busolă vie spre veşnica lumină.
Nu ştiu de voi putea urca acolo lângă tine,
Eu te aştept...aici lângă mine, o să ne fie bine.
Să nu avem păreri deşarte, părerile de rău,
Fiecare părinte, afişează această povaţă copilului lor. Cine nu doreşte să aibă copii doar de nota zece!
În viaţa aceasta, n-am tâlhărit, n-am omorât, nu mi-am făcut de cap...am ascultat doar sfatul mamei bun.
Întreaga copilărie şi adolescenţă, am fost aşa cum a dorit mama. Nu am avut nici ce pierde şi nici ce câştiga.
De cele mai multe ori eram nefericită, nu mai puteam respira, dar luptam cu viaţa, să ajung ce-mi doresc eu. Sunt multe fapte pe care le faci, fie din curiozitate, fie din îndemnul celor din jurul tău. Multe din aceste fapte se prescriu, altele îţi revin mereu în memorie.
Povestea cu pisicuţa mea este una frumoasă, deoarece o adunasem de pe stradă. Avea doar câteva săptămâni(amintirea ei mă chinuie acum cel mai tare...pe unde o fi umblând?), am luato la mine, deoarece avea un miorlăit sfâşietor....A rămas lipită de picioarele mele, când eu mergeam spre grădiniţă. Nu am putut s-o alung şi la întoarcere mi-a ieşit iar în cale de sub capota unei maşini. Ştiam cât se poate de bine că ea, o pisică atât de drăgălaşă şi de mică, nu putea să supraveţuiască de una singură. Am îngrijito bine, dar după cinci luni, am scăpato din casă şi dusă a fost...orice animal trebuie să triască în mediul lui, adică printre animale. Oricâte oprtunităţi le-am oferi noi, ele tot acolo se simt cel mai bine. Am văzuto într-o zi şi eram fericită, că se simte bine...cu forţa nu poţi face nimic niciodată!
Aşa se întâmplă şi cu noi oamenii...dacă nu te simţi confortabil lângă cineva, sau undeva...mai bine pleci, te desparţi, adică rupi pisica-n două, cum se spune...
Unde pleci să laşi loc de ”bună ziua”...şi ”sa fii cuminte, mamă”!
Tu cântec mi-ai fost în noaptea cu lună,
Tu dor mi-ai trimis în inima bună..
Sărutul din vis m-a chemat lângă tine,
Acum au rămas,... lacrimi, suspine.
Mi-e dor de şoaptele tale de-alint,
Voi petrece timpul, doar cu tine-n gând..
Te chem te aştept cu ardoare,
Copac visător ce-mi dărui culoare.
Te aştep şi te chem în clipa ce doare
Tu vei rămâne o pasăre călătoare.
Să-mi fii adiere şi rai şi cuvânt,
În noapte, în zi , aici pe pământ.
Întreaga noastră viaţa este doar o poveste. Încă de mică, ascultam poveştile bunicii ce mă încântau. Mai târziu l-am îndrăgit pe Creangă, ce m-a fascinat cu poveştile sale. Fiecare individ vine cu câte o poveste din viaţa sa, mai picană sau mai amuzantă.
Minţile noastre de bieţi copii de la ţară erau pline de nebunii, dar eram fericiţi. Toate ghiduşiile erau pe capul nostru atunci când părinţii plecau de acasă. Prinşi cu treburile lor, noi copiii, plecam la scăldat, la furat cireşe, ori ne adunam în Dumbrava Minunată şi inventam tot felul de jocuri hazlii.
În fiecare anotimp, distracţia era pe măsura noastră. Eram liberi ca pasărea cerului...eram copleşiţi de tot ce ne înconjoasră. De casa părintească îmi voi aminti mereu cu drag...era un loc ferit de ochii trecătorilor de pe stradă, de prăfaraia şi zgomotul infernal al maşinilor. Camera înghesuită era luminată de o lampă cu gaz, al carei acoperiş trebuia curăţat în fiecare zi. Eu eram tot timpul de serviciu şi dacă nu era perfect curat, mama mă altoia din când în când. Petreceam mult timp cu copiii de pe uliţă, oamenii petreceau şi ei fiind prinşi cu necazurile lor, dar eram fericiţi. Astăzi parcă suntem nişte străini, fiecare aleargă după bogăţii, adunate pentru cine? Într-o zi, vom pleca de pe acest pământ saturat de atâta poluare şi urma noastră se va pierde, aşa ca o tornadă de praf.
Strămoşii noştri au constatat că Dumnezeu, creând nuca a reprodus forme asemănătoare creerului, relieful miezului seamănă cu cele două emisfere ale creerului. Poate de aceea în medicina populară nuca este considerată cel mai bun remediu pentru tratarea durerilor de cap.
De fapt aria utilizarii produselor nucului este foarte largă...scoarţa este folosită ca purgativ, infuziile din flori de nuc, drept calmant, iar frunzele la tratarea exzemelor, sau pentru întărirea firului de păr. O valoare încontestabilă o are uleiul de nucă pentru tratarea viermilor intestinali, a bolilor venerice şi a celor de piele.
Frunzele, mugurii, scoarţa şi mai ales nucile verzi sunt folosite şi în industria farmaceutică.
Cine are glandă tiroidă se poate trata cu iodul din aceast copac minunat.Un om cu o vastă cultură generală, candidat în ştiinţe, s-a adâncit în carţi, căutând remediu pentru durerea sa.Ca un făcut, şi-a amintit de preparatul din copilărie , făcut chiar de mama sa. Aşa s-a vindecat de durerea ce-l supăra. O tinctură de nuci preparată cu gaz lampant. Nu după mult timp s-a simţit un om nou, cu multă energie în el. Compresele cu acest preparat au contribuit şi la absorbirea calozităţilor rămase după injecţiile făcute. Să sperăm că rezultatele acestui preparat, îşi vor găsi urmaşii cât de curând.
Ştiinţa spune: nucul e un arbore-minune! Nuca are mari rezerve de vitamina C: de şase ori mai mult decât coacăzul negru, de nouă ori-decât măceşul şi de patruzeci de ori mai mult decât faimoasele portocale.
Ce se mai găseşte în nucă? Fosfor, calciu, iod, fier, zinc, amino-acizi. Consumaţi câte 5-6 nuci pe zi, nu vă dăunează, ci vă revigorează. Aşa să vă ajute bunul Dumnezeu!
Dintotdeauna am gândit despre mine că sunt o făptură perspicace! Probabil că asta mi se trage de la lecturile mele favorite....romanele de dragoste., poliţiste....Cele câteva zile petrecute de atunci, fuseseră cu totul, total diferite de toate celelalte. Poate de aceea încerc acum să-mi amintesc cu plăcere de ele.
Am încercat să lucrăm la un proiect împreună, dar nerăbdarea lui m-a făcut să-l abandonez. Ghiceam reticenţele lui fară să pot stabili motivele exacte. Poate avea încredere în mine, dar nu atât cât dorea el. Toate reacţiile sale îmi erau inexplicabile....şi am abandonat proiectul. Eram poate sub imperiul emoţiilor şi propunerea lui îmi tăiase răsuflarea. Nu găseam prea multă fericire în reuşita acestui proiect.Teama de ceva nou m-a determinat să mă opresc, să mă retrag iarăşi în cochilia mea.
- Poţi râmâne aici, dacă tu crezi că locul acesta te mulţumeşte....şi s-a retras de tot.
Această hotărâre odată luată, nu a mai avut cale de întoarcere. La plecare, avea faţa tristă şi ochii în lacrimi.
Am înţeles mult mai târziu, ce l-a determinat să abandoneze pentru totdeauna cursa aceasta.
Dăduse totuşi nişte dispoziţii precise: nu mai dorea să fie deranjat sub nici un motiv. Era atât de obosit, de dezgustat de muzică, de oameni, de discuţii inutile..., acelaşi lucru l-am simţit şi eu...deci fiecare cu viaţa lui. Când vom deschide braţele să îmbrăţişăm iarăşi totul...ploaia, florile, pietrele, oamenii...va fi prea târziu. Noi, oamenii instruiţi, nu suntem decât nişte păsări smintie ale văzduhului. E mult mai bine că a fost decizia lui şi nu a mea. Toată povestea aceasta nu a fost decât un joc al minţii, nimic n-a existat cu adevărat...pentru mine chiar nu mai contează acum.
Numai dacă te copleşeşte disperarea şi drumul prin viaţă ţi se pare uneori înceţoşat, doar atunci te rog să citeşti acest blog. Acest adevăr se va afla aici, scris de o femeie ce a cunoscut şi necazurile dar şi bucuriile vieţii prin care a trecut. Am plecat în camera mea şi m-am privit în oglindă. Am văzut o femeie norocoasă, deşi trecută de o anumită vârstă, chipul ei putea să mai zâmbească. Acum a trebuit să aflu pe calea cea mai dureroasă că dragostera cere mult mai mult de la un om.
Ochii lui migdalaţi erau plini de blândeţe şi binefacere.Când l-am văzut l-am recunoscut. Era tot un suflet pierdut, cum am fost şi eu. Am zis acum, că trebuie să-mi transform soarta aceasta în noroc. Dacă o să mai aştept mult....nu va mai fi nimic...totul se va spulbera....şi s-a spulberat...Era genul de om căruia îi plăcea să domine, care considera femeile creaturi fragile dependente de bărbaţi.
Eu nu am fost acest gen de femeie şi norocul îmi surâse....dar pentru puţin timp. Poveştile lui de dragoste nu mă interesau, dar doream să le ascult....deşi ştiam că nu-mi fac mult bine.
Toate sărutările lui, toate îmbrăţişările arzătoare, sălbatice, nemaicunoscute până atunci, m-au făcut să mă simt într-un extaz total...faceam poze...poze...oare pentru cine?
Simplu fapt de a ţine telefonul mereu lângă tine, însemna ceva pentru mine...şi pentru el era la fel. Exista o legătură spirituală directă cu o încărcătură simbolică....iubirea...ceea ce dezvăluia o latură umană a personalităţii noastre. Fotografiile vor rămâne mereu în inimile noastre...aceste clipe odihnitoare, dar fără suflet viu, ne vor încărca bateriile cu energia pozitivă la bătrânete.
Da... a fost iubire...şi ce păcat că astăzi nu mai este....dar există multe lacrimi de ambele părţi. Astăzi am simţit că viaţa mea a fost atinsă de ceva foarte profund.O expierenţă profund spirituală cu care am încercat să mă înalţ şi eu odată cu aceste spirite înalte.
Povestea aceasta, va continua...aşa după cum a fost şi va fi simţită...unii plângând, alţii dansând, alţii dormind....
Acum simt foarte clar ca o misiune pe care trebuia să o îndeplinesc, va fi îndeplinită.Îmi doresc să scriu doar adevăratele mele sentimente şi nu unele artificiale.