duminică, 1 iulie 2012

Un gând răzleţ suspendat în aer....

Simt cum mă pierd....niciodată nu m-am gândit că acest gând va râmâne suspendat în aer. Era un gând de iubire, fericire, noroc, înţelegere, acum cred că nu mai există.
Omul este fericit acum, lângă acea femeie ce mi-a dato la telefon, insistând să-i vorbesc frumos...care femeie oare ar fi putut face acest gest, după cele întâmplate?
„Ce oroare, de ce trebuia să mi se întâmple mie aşa ceva”? Am fost toropită de un somn fără vise...se spulberase totul. O senzaţie de căldură îmi mângâie obrajii la trezire. Era soarele arzător ce a pătruns prin fereastra deschisă, m-am ridicat să-mi fac o cafea, care să mă scoată din starea aceasta de înmormânare.
”Soarelui puţin îi păsa de starea mea, cu atât mai puţin celui pe care eu l-am crezut cel mai fidel prieten şi cel mai bun soţ. Era absurd să mi se întâmple, tocmai mie... ceea ce am prevazut cu mult timp înainte...hai, calmează-te mi-am zis, nu are rost să te îmbolnăveşti!
Toate imaginile s-au perindat în mintea mea, una mai plăcută, alta neplăcută, lăsând în sufletul meu semnul unei iubiri nefericite.
Încet , încet, am început să uit şi mă iau cu scrisul, cu muzica...va rămâne un gând răzleţ suspendat în aer.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu