Poveşti...poveşti..

Întreaga noastră viaţa este doar o poveste. Încă de  mică, ascultam poveştile bunicii ce mă încântau. Mai târziu l-am îndrăgit pe Creangă, ce m-a fascinat cu poveştile sale. Fiecare individ vine cu câte o poveste din viaţa sa, mai picană sau mai amuzantă.
Minţile noastre de bieţi copii de la ţară erau pline de nebunii, dar eram fericiţi. Toate ghiduşiile erau pe capul nostru atunci când părinţii plecau de acasă. Prinşi cu treburile lor, noi copiii, plecam la scăldat, la furat cireşe, ori ne adunam în Dumbrava Minunată şi inventam tot felul de jocuri hazlii.

În fiecare anotimp, distracţia era pe măsura noastră. Eram liberi ca pasărea cerului...eram copleşiţi de tot ce ne înconjoasră. De casa părintească îmi voi aminti mereu cu drag...era un loc ferit de ochii trecătorilor de pe stradă, de prăfaraia şi zgomotul infernal al maşinilor. Camera înghesuită era luminată de o lampă cu gaz, al carei acoperiş trebuia curăţat în fiecare zi. Eu eram tot timpul de serviciu şi dacă nu era perfect curat, mama mă altoia din când în când. Petreceam mult timp cu copiii de pe uliţă, oamenii petreceau şi ei fiind prinşi cu necazurile lor, dar eram fericiţi. Astăzi parcă suntem nişte străini, fiecare aleargă după bogăţii, adunate pentru cine? Într-o zi, vom pleca de pe acest pământ saturat de atâta poluare şi urma noastră se va pierde, aşa ca o tornadă de praf.