Fiecare părinte, afişează această povaţă copilului lor. Cine nu doreşte să aibă copii doar de nota zece!
În viaţa aceasta, n-am tâlhărit, n-am omorât, nu mi-am făcut de cap...am ascultat doar sfatul mamei bun.
Întreaga copilărie şi adolescenţă, am fost aşa cum a dorit mama. Nu am avut nici ce pierde şi nici ce câştiga.
De cele mai multe ori eram nefericită, nu mai puteam respira, dar luptam cu viaţa, să ajung ce-mi doresc eu. Sunt multe fapte pe care le faci, fie din curiozitate, fie din îndemnul celor din jurul tău. Multe din aceste fapte se prescriu, altele îţi revin mereu în memorie.
Povestea cu pisicuţa mea este una frumoasă, deoarece o adunasem de pe stradă. Avea doar câteva săptămâni(amintirea ei mă chinuie acum cel mai tare...pe unde o fi umblând?), am luato la mine, deoarece avea un miorlăit sfâşietor....A rămas lipită de picioarele mele, când eu mergeam spre grădiniţă. Nu am putut s-o alung şi la întoarcere mi-a ieşit iar în cale de sub capota unei maşini. Ştiam cât se poate de bine că ea, o pisică atât de drăgălaşă şi de mică, nu putea să supraveţuiască de una singură. Am îngrijito bine, dar după cinci luni, am scăpato din casă şi dusă a fost...orice animal trebuie să triască în mediul lui, adică printre animale. Oricâte oprtunităţi le-am oferi noi, ele tot acolo se simt cel mai bine. Am văzuto într-o zi şi eram fericită, că se simte bine...cu forţa nu poţi face nimic niciodată!
Aşa se întâmplă şi cu noi oamenii...dacă nu te simţi confortabil lângă cineva, sau undeva...mai bine pleci, te desparţi, adică rupi pisica-n două, cum se spune...
Unde pleci să laşi loc de ”bună ziua”...şi ”sa fii cuminte, mamă”!
În viaţa aceasta, n-am tâlhărit, n-am omorât, nu mi-am făcut de cap...am ascultat doar sfatul mamei bun.
Întreaga copilărie şi adolescenţă, am fost aşa cum a dorit mama. Nu am avut nici ce pierde şi nici ce câştiga.
De cele mai multe ori eram nefericită, nu mai puteam respira, dar luptam cu viaţa, să ajung ce-mi doresc eu. Sunt multe fapte pe care le faci, fie din curiozitate, fie din îndemnul celor din jurul tău. Multe din aceste fapte se prescriu, altele îţi revin mereu în memorie.
Povestea cu pisicuţa mea este una frumoasă, deoarece o adunasem de pe stradă. Avea doar câteva săptămâni(amintirea ei mă chinuie acum cel mai tare...pe unde o fi umblând?), am luato la mine, deoarece avea un miorlăit sfâşietor....A rămas lipită de picioarele mele, când eu mergeam spre grădiniţă. Nu am putut s-o alung şi la întoarcere mi-a ieşit iar în cale de sub capota unei maşini. Ştiam cât se poate de bine că ea, o pisică atât de drăgălaşă şi de mică, nu putea să supraveţuiască de una singură. Am îngrijito bine, dar după cinci luni, am scăpato din casă şi dusă a fost...orice animal trebuie să triască în mediul lui, adică printre animale. Oricâte oprtunităţi le-am oferi noi, ele tot acolo se simt cel mai bine. Am văzuto într-o zi şi eram fericită, că se simte bine...cu forţa nu poţi face nimic niciodată!
Aşa se întâmplă şi cu noi oamenii...dacă nu te simţi confortabil lângă cineva, sau undeva...mai bine pleci, te desparţi, adică rupi pisica-n două, cum se spune...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu