Pentru totdeauna

„Trebuie să fac aşa cum mi-a cerut”

                                               


            Dintotdeauna am gândit despre mine că sunt o făptură perspicace! Probabil că asta mi se trage de la lecturile mele favorite....romanele de dragoste., poliţiste....Cele câteva zile petrecute de atunci, fuseseră cu totul, total diferite de toate celelalte. Poate de aceea încerc acum să-mi amintesc cu plăcere de ele.
            Am încercat să lucrăm la un proiect împreună, dar nerăbdarea lui m-a făcut să-l abandonez. Ghiceam reticenţele lui fară să pot stabili motivele exacte. Poate avea încredere în mine, dar nu atât cât dorea el. Toate reacţiile sale îmi erau inexplicabile....şi am abandonat proiectul. Eram poate sub imperiul emoţiilor şi propunerea lui îmi tăiase răsuflarea. Nu găseam prea multă fericire în reuşita acestui proiect.Teama de ceva nou m-a determinat să mă opresc, să mă retrag iarăşi în cochilia mea.
            - Poţi râmâne aici, dacă tu crezi că locul acesta te mulţumeşte....şi s-a retras de tot.
Această hotărâre odată luată, nu a mai avut cale de întoarcere. La plecare, avea faţa tristă şi ochii în lacrimi.
             Am înţeles mult mai târziu, ce l-a determinat să abandoneze pentru totdeauna cursa aceasta.         
             Dăduse totuşi nişte dispoziţii precise: nu mai dorea să fie deranjat sub nici un motiv. Era atât de obosit, de dezgustat de muzică, de oameni, de discuţii inutile..., acelaşi lucru l-am simţit şi eu...deci fiecare cu viaţa lui. Când vom deschide braţele să îmbrăţişăm iarăşi totul...ploaia, florile, pietrele, oamenii...va fi prea târziu. Noi, oamenii instruiţi, nu suntem decât nişte păsări smintie ale văzduhului. E mult mai bine că a fost decizia lui şi nu a mea. Toată povestea aceasta nu a fost decât un joc al minţii, nimic n-a existat cu adevărat...pentru mine chiar nu mai contează acum.